Deja te-am obișnuit cu călătoriile. Hai, deci, să pornim.

Un peisaj greu de descris, un fel de copaci, cumva argintii, care au rădăcini și totuși sunt în mișcare, se plimbă, comunică între ei… Un fel de comunitate. Ne trezim în mijlocul lor și ei ne primesc cu căldură. O stare de bine infinit…

Ne lăsăm legănați de ei, fără a ne desprinde unul de altul, simțind fiecare trăirile proprii dar și pe ale celuilalt, de parcă comunicarea dintre copaci ni s-a transmis și nouăț

Simțind, totdată, și toată pădurea, adânc în suflet… fiecare copac separat și totul în sine, în același timp.

Fiind una cu tot și independenți, totodată.

Ne ridicăm, acum, spre înalt. Cumva pare că plutim, dar știm că suntem ajutați de copaci, fără a ne atinge.

Deasupra „pădurii” este un lac. Da, un lac strălucitor, cu capul în jos. Strălucirea lui luminează copacii dându-le tenta de argintiu sesizată de noi la început.

Pătrundem în el (în sus, da) și ne trezim într-o lume subacvatică, în care plantele atârna de sus și făpturile au forma umanoidă. Sunt transparente, fluorescente și frumos colorate. Ne primesc cu aceeași bucurie ca și copacii și ne prind în hora lor… Ne lăsăm cu totul simțirilor ce ne străbat…. Și totuși, ceva ne ține și prezenți. Simțirea mâinii celuilalt.

Mai poposim pe aceste tărâmuri. Deja stim că nimeni nu observă unde suntem. Vom aduce, apoi, ceva din aceste simțiri și în acest fascinant tărâm limitat, pentru a ne bucura și pentru a-l lumina puțin…